Prezentarea facultății
Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului este una din cele 9 facultăți ale Universității Lucian Blaga din Sibiu.
Este o facultate tânără, înființată în anul 1990, când prin specializările de industrie alimentară s-au pus bazele unui învățământ superior de profil în orașul Sibiu. În anul 1992 s-a înființat specializarea de agricultură iar mai nou, în anul 2007 cea de protecția mediului.
Misiunea facultății este aceea de a promova educaţia şi cercetarea ştiinţifică în acord cu cerinţele de integrare în societatea cunoaşterii, care presupune consolidarea şi dezvoltarea Spaţiului European al Educaţiei şi Spaţiului European al Cercetării Ştiinţifice prin promovarea excelenţei la nivelul tuturor activităţilor şi proceselor desfăşurate. Ne propunem ca prin activitățile didactice și cele educative să contribuim la dezvoltarea locală, regională şi naţională din punct de vedere economico-social, ştiinţific și cultural, în acord cu nevoile comunităţii și să aducem valoare adăugată contextului comunitar și internațional.
Facultatea dispune de un corp profesoral de elită, care are ca scop pregătirea de specialiști în domeniile de licență: ingineria produselor alimentare, controlul și expertiza produselor alimentare, biotehnologii alimentare, inginerie și management în alimentație publică și agroturism, montanologie și ingineria și protecția mediului în agricultură. Studenților li se oferă posibilitatea continuării pregătirii profesionale în domeniu prin specializări de master cum ar fi: Asigurarea calității și siguranței alimentelor, Managementul procesării moderne a alimentelor, Managementul dezvoltării durabile a zonei rurale și Managementul protecției mediului agricol. Preocuparea noastră continuă este aceea de a asigura o inserție cât mai rapid după terminarea facultății a absolvenților pe piața muncii, de aceea am stabilit parteneriate cu agenți economici, avem contracte de colaborare cu firme de prestigiu din domeniu, prin care se asigură practica de specialitate. Avem, de asemenea, o fermă didactică unde studenții își completează pregătirea în domeniu.
Pentru fermierii și procesatorii din industria alimentară care doresc să-și desăvârșască studiile în domeniu oferim posibilitatea îndeplinirii profesionale prin urmarea cursurilor de profil la forma de învățământ la distanță.
Relația cu mediul extern este asigurată prin parteneriate cu universități de prestigiu din străinătate, prin programe de mobilități pentru studenți și cadre didactice – ERASMUS, ERASMUS +.
În numele colectivului de cadre didactice vă invit să descoperiți o facultate tânără, dar motivată să ajungă din urmă facultăți de tradiție din țară.
2002 – Facultatea se reoganizează, devenind Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului (conform H.G. 410/25 aprilie 2002) cu specializările: Ingineria Produselor Alimentare, Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Montanologie, Horticultură, Controlul şi expertiza produselor alimentare, Ingineria şi Protecţia Mediului în Agricultură.
2000 – Specializarea Tehnici şi Activităţi Montane se reprofilează în Activităţi Turistice.
1999 – Specializările: Tehnologia şi Textile şi Agromontanologie au obţinut autorizaţie de funcţionare şi pentru forma de Învăţământ la Distanţă. Controlul Calităţii Produselor Alimentare, Tricotaje-Confecţii Textile şi Agromontanologie au obţinut autorizaţie de funcţionare şi pentru forma de Învăţământ la Distanţă.
1995 – S-a înfiinţat specializarea Tehnici şi Activităţi Montane, cursuri de scurtă durată.1998în cadrul profilului Textile-Pielărie s-a înfiinţat specializarea: Tehnologia Confecţiilor din Ţesături şi Tricoturi.
1992 – Facultatea a primit cifră de şcolarizare şi pentru profilul Agricol, specializarea: Agromontanologie, acreditată ulterior conform H.G. 696 publicată în M.O. 397/24 august 2000.
1990 – S-a înfiinţat Facultatea de Tehnologia Textilelor şi Produselor Alimentare cu profilele: Tehnologia Produselor Alimentare (specializările: Tehnologia şi Controlul Calităţii Produselor Alimentare şi Tehnologii Alimentare – cursuri de scurtă durată) Textile-Pielărie (specializările: Filatură-Ţesătorie şi Tricotaje-Confecţii) Specializările: Tehnologia şi Controlul Calităţii Produselor Alimentare şi Tricotaje-Confecţii Textile au fost acreditate conform H.G.696 din august
DECAN
Prof. univ. dr. ing. Camelia SAVA
PRODECANI
Conf. univ. dr. Mihaela Antofie
Șef lucrari dr. ing. George MOISE
DIRECTOR DEPARTAMENT
Șef lucrari dr. ing. Ciprian CĂPĂȚÂNĂ
ADMINISTRATOR SEF FACULTATE
ing. Ioan CÂRSTEA
SECRETARIAT FACULTATE:
Secretar șef facultate ec. Maria BÂNDESCU
Secretar facultate Marcela GHERGHEL
Secretar facultate Titiana DRAGHIȚĂ