skip to Main Content

Clarificări privind decontarea de către studenții ULBS a abonamentului pentru transportul local în comun, emis de TURSIB S.A.

În conformitate cu prevederile articolului 128, alineatul (3) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gratuitate pentru această categorie de transport. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun.

Începând cu data de 01 iunie 2024, modalitatea prin care studenții ULBS beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, este următoarea:

Studentul:

– achiziționează abonament nominal de la S.C. TURSIB SA – în calitate de prestator al serviciului de transport public local din Sibiu;

– depune la secretariatul facultății, în perioada 1-10 ale lunii, următoarele documente justificative pentru decontarea abonamentului :

– cerere privind decontarea abonamentului de transport local în comun (Anexa 1);

– copie după abonament nominal, cardul emis de Tursib;

– documentul care atestă plata abonamentului, în original (chitanța / bon fiscal sau extras de cont dacă plata s-a făcut on-line sau cu cardul);

– copie după actul de identitate, se aduce o singură dată la prima decontare;

– copie după un extras de cont bancar de la BRD, cu care ULBS are încheiate convenții, pentru virarea contravalorii abonamentului. Se aduce o singură dată la prima decontare sau atunci când numărul de cont IBAN se modifică.

Anexa_cerere studenti decontare transport

Back To Top