skip to Main Content

Experiență practică în păstrăvărie și pensiune agroturistică pentru studenții facultății

Studenții Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul ULBS au desfășurat o vizită de studiu în comuna Gura Râului, în cadrul activităților practice de la disciplina Agroturism. Evenimentul a avut ca obiectiv familiarizarea studenților cu specificul unei păstrăvării și înțelegerea modului de funcționare a pensiunilor agroturistice din zonă.

Adresăm mulțumiri gazdelor noastre, familia Gheorghe și Ioana Călin, precum și domnului Nicolae Lăcătușu-Sturza, pentru deschiderea și informațiile oferite. În timpul vizitei, studenții au primit detalii despre creșterea, furajarea și valorificarea păstrăvului curcubeu, observând direct etapele specifice acestei activități.

În pensiunea agroturistică vizitată, discuțiile s-au concentrat pe importanța calității serviciilor, pe relația cu turiștii și pe gastronomia tradițională din zona Mărginimea Sibiului, un element esențial al experienței turistice locale.

La activitate au participat studenții anului 3 Montanologie și ai anului 4 IMAPA. Deplasarea s-a desfășurat sub coordonarea prof. dr. ing. Stanciu Mirela și a șef lucr. dr. ing. Pascanuț Ioan.

 

.
Back To Top