skip to Main Content

EDU LAB FARM 30.03. – 03.04.2026

FȘAIAPM din cadrul ULBS vine în întâmpinarea elevilor cu o serie de ateliere educativ-aplicative, destinate desfășurării de activități specifice în „Săptămâna verde”, respectiv „Școala altfel”, în funcție de liceu.

Evenimentul face parte dintr-o serie demarată în anul universitar 2025–2026. Aceasta a debutat în luna noiembrie cu un eveniment dedicat mărului, simbol al rezultatelor muncii de peste an, continuă în această săptămână cu tema educației în domeniul sustenabilității și va continua în luna iulie cu un eveniment dedicat inteligenței artificiale, reprezentând inovația indispensabilă pentru a răspunde cerințelor unei economii performante.

De asemenea, evenimentul reușește să implice toate părțile interesate — studenți, elevi, cadre didactice, mediul instituțional și mediul de afaceri — în desfășurarea activităților, ceea ce constituie un punct forte în procesul de adaptare dinamică a programelor noastre de studii la cerințele pieței și ne permite adoptarea unei reacții adecvate la nevoile potențialilor candidați.

Suntem conștienți de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o și, în același timp, încrezători că acest eveniment va reuși să transmită atașamentul nostru față de valorile autentice ale comunității — o comunitate orientată spre modernitate, dar fidelă propriei identități.

Le mulțumim invitaților noștri pentru susținere

 

Decan,

Prof. univ. dr. IAGĂRU Romulus

 

.
Back To Top