skip to Main Content

Participarea studenților ȘAIAPM la competiția mondială ”2018 Global Food Science Student Competition”

Participarea studenților ȘAIAPM la competiția mondială ”2018 Global Food Science Student Competition”

Studenta Nistor Mădălina, anul II master la specializarea Managementul Procesării Moderne a Alimentelor, a participat, împreună cu coordonatoarea ei, în perioada 14-18 noiembrie 2018  la ”The 2018 Global Food Science Student Competition” (http://www.gfssc2018.org/)  organizat de Universitatea Jiangnan, Wuxi, China. Concursul studențesc s-a desfășurat pe tema “Știința și cultura alimentelor: inovare, comunicare și colaborare” și i-a oferit studentei ocazia să își prezinte rezultatele cercetărilor începute la licență și continuate la master, alături de aproximativ 60 de studenți din 32 de țări. Această participare este rezultatul fructuoasei colaborări dintre ULBS, Institutul Confucius și Universitatea Jiangnan, Wuxi, China.

”Această competiţie a reprezentat pentru mine o experienţă unică, încununată cu momente de neuitat. Pe scurt, China este uimitoare începând de la măreţia civilizaţiei antice până la impresionantele realizări ale mileniului trei. Sunt recunoscătoare că am avut şansa de a întâlni oameni noi şi minunaţi, de a cunoaşte culturi diferite şi de a schimba idei. Sunt mândră că tocmai în anul centenar steagul şi numele ţării noastre au fost prezente la această competiţie. În urma acestei experienţe, am învăţat să am mai mult încredere în mine, am descoperit că indiferent de ce limbă vorbim sau ce înfăţişare avem, multe trăsături ne diferenţiază şi în acelaşi timp ne apropie. În esenţă acestea fac ca întreaga lume să fie mai frumoasă! Aş sfătui studenţii să participe la cât mai multe competiţii, conferinţe şi orice alte activităţi ce implică schimbul de experienţă. Este ceva unic! Nu în ultimul rând, aş vrea să-i  mulţumesc îndrumătorului meu, Conf. univ. Dr. ing. Monica Mironescu, pentru toată susţinerea şi încrederea acordată” a declarat Mădălina.

Back To Top