Comunicat de presa – Agropractik 10.12.2018
Pentru o perioadă de 16 luni, începând de la 1 august 2018, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu SC Amylon SA, S.C. Expertarom Food Ingredients S.R.L., SC Moara Cibin SA, SC Pharmaplant SRL, derulează proiectul Agropractik.
Proiectul propus de Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi finanţat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 6 Educație și competențe, Obiectivul Specific: 6.13, 6.14, va contribui la dezvoltarea programelor de învăţare aplicativă pentru studenţi, prin activităţi de instruire practică; dezvoltarea parteneriatelor dintre universităţi şi întreprinderi aflate în zona centru; furnizarea serviciilor de orientare şi consiliere profesională studenţilor din grupul ţintă; îmbunătăţirea inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii.
Obiectivul general al proiectului vizează creşterea adaptabilităţii pe piaţa forţei de muncă a tinerilor studenţi şi creşterea inserţiei profesionale a acestora. Proiectul propune organizarea stagiilor de practică la organizaţiile partenere sub îndrumarea tutorilor, contribuind astfel la tranziţia de la pregătirea academică oferită de universitate la viaţa activă. Obiectivele specifice ale proiectului propus sunt următoarele: dezvoltarea competenţelor profesionale ale studenţilor prin adaptarea programelor de instruire practică la cerinţele specializării, spre creşterea inserţiei profesionale; dezvoltarea unui plan de carieră pentru studenţi prin activităţi de consiliere şi orientare profesională.
În grupul ţintă al proiectului sunt incluşi 150 de studenţi de la Facultatea de Știinte Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, care vor beneficia de activităţi de consiliere şi orientare profesională specializată, având ca scop dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unui plan de carieră şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii.
Pe parcursul proiectului, cei 150 de studenţi din grupul ţintă vor beneficia de consiliere, care îi va ajuta în explorarea intereselor individuale, tehnici de căutare a unui loc de muncă, instrumente şi tehnici de promovare personală, evaluare psihoaptitudinală. La finalizarea activităţii de consiliere fiecare student în parte va avea structurată o mapă de carieră şi va acumula competenţele necesare căutării unui loc de muncă şi participării active la cursuri ulterioare.
Prin desfăşurarea stagiilor de practică la organizaţiile partenere, 150 de studenţi vor aplica cunoştinţele teoretice în sectorul practic, desăvârşindu-şi formarea profesională. În acest scop activităţile desfăşurate în stagiile de practică, derulate conform sarcinilor înscrise în caietele de practică, se vor concentra asupra creşterii relevanţei rezultatelor învăţării. Scopul acestor stagii de practică este de a-l familiariza pe student cu mediul de lucru, de a-i dezvolta competenţele necesare în activitatea concretă de muncă, de a acumula competenţele necesare adaptării în câmpul muncii. Prin participarea la stagiile de practică studenţii îşi vor spori capacitatea de auto-decizie, iniţiativa, flexibilitatea în diferite situaţii specifice la locul de muncă şi îşi vor dezvolta pregătirea profesională.
Pentru informaţii suplimentare despre proiect puteţi contacta Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Bulevardul Victoriei nr. 8-10, telefon/fax: 0269-224094, persoană de contact prof. univ.dr. SAVA Camelia, Manager proiect, email: camelia.sava@ulbsibiu.ro