skip to Main Content

„Numele meu este Magdalena Șoaită și sunt una dintre absolventele Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, specializarea Tehnologia produselor alimentare, promoția 1997. În urmă cu douăzeci de ani am pornit pe drumul ușor sinuos dar fascinant al aplicării practice a cunoștințelor teoretice acumulate în decursul celor 5 ani de studiu universitar, angajându-mă într-o fabrică de pâine cu tradiție din orașul Sibiu. Timp de aproape nouă ani am încercat sa îmbin armonios teoria cu practica astfel încât să ajung un bun cunoscător al acestui domeniu și în timp să-mi pot pune amprenta personală asupra lui.  Am crezut cu tărie în cuvintele remarcabilului profesor Jâșcanu Vasile, ale cărui cursuri de ”Operații și aparate în industria alimentară” au fost unice pentru mine și care ne spunea că indiferent dacă vei lucra în învățământ sau cercetare, ai nevoie de cel puțin 5 ani de practica în fabrică, pentru a fi sigur că înțelegi mecanismul complex al industriei alimentare. La finele acestui „stagiu de pregătire’’ am ales să continui munca în același domeniu al panificației însă la un nivel ceva mai înalt. Am făcut transferul de la brutărie către o companie mai mare, dar tot cu profil alimentar, SC EXPERTAROM FOOD INGREDIENTS ROMANIA, cunoscută la nivel național și internațional, și unde mi s-a oferit posibilitatea, în urmă cu 11 ani, de a începe partea de proiectare și dezvoltare a produselor de panificație și patiserie, de la amelioratori, mixuri, premixuri și până la produse finite. De mare folos mi-au fost de data aceasta cursurile de panificație ale domnului profesor Giurcă și cele de morărit ale profesorului Danciu Ioan. Sunt foarte bucuroasă și am o satisfacție imensă ori de câte ori mixurile și premixurile dezvoltate de mine știu că ajută la îmbunătățirea calității produselor și la ușurarea muncii în marile brutării și patiserii din țară și nu numai. Am creat produse care au ajuns în Europa, în America de Sud și chiar Orientul Mijlociu. Cu siguranță că pregătirea multidisciplinară și calitatea cadrelor didactice din cadrul Universității Lucian Blaga combinate cu pasiunea mea pentru acest domeniu au contribuit la evoluția și recunoașterea mea profesională.”

Magdalena Șoaită – Manager cercetare dezvoltare panificație – SC. EXPERTAROM FOOD INGREDIENTS ROMANIA.

Back To Top